Este una dintre cele mai cunoascute şi răspândite păsări, fiind foarte legată de aşezările omeneşti. Oportunistă, cuibăreşte în cele mai diverse locuri: scorburi, cavităţi artificiale, sub ţigle, pervazuri sau între crengile altor cuiburi mai mari, construindu-şi cuib din paie, pene sau materiale textile. Hrana este foarte variată, de la insecte, larve, fructe, seminţe până la alimente abandonate ori lăsate pe balcon sau pervazurile ferestrelor.

Se întâlneşte frecvent ca pasăre sedentară. Penajul este verde-măsliniu, de aici şi numele de verdet/verdoi, cu tentă galbenă la mascul şi brună la femelă; ambii au culoarea galbenă pe marginea penelor lungi din aripă. Cuibul , în formă de cupă, este construit la înălţime, la bifurcaţia unei ramuri. Consumă seminţe şi fructe, dar uneori şi insecte. Această pasăre o putem vedea în oraş tot timpul anului, iama în grupuri mici, vara în apropierea cuibului.

Comun în tot timpul anului, mai recent, preferă şi oraşul ca habitat de cuibărit, fixându-şi vatra pe diversele platforme aflate la înălţime, pe clădiri, turle de biserici, acoperişul blocurilor. Nu îşi construieşte singur un cuib, ci le foloseşte pe cele părăsite de alte păsări, de preferinţă pe cele ale coţofenei sau ale ciorii de semănătură. Se hrăneşte aproape exclusiv cu şoarece de câmp, pe care îi vânează într-o manieră caracteristică speciei.

Trăieşte şi cuibăreşte în colonii mari, unde sunt extrem de gălăgioase. Are o alimentaţie omnivoră, comsumând atât seminţe, fructe, cât şi mamifere mici, păsări mici, ouă. Din cauza faptului că se hrăneşte şi cu seminţe de pe ogoare, este considerată ca fiind dăunătoare agriculturii. În cuiburile ei abandonate pot cuibării alte specii de păsări.

Are penele viu colorate în roșu, negru, alb și galben, fiind una dintre cele mai cunoscute păsări de talie mică. În regiunea ciocului este roșu, iar ceafa, coada și aripile sunt colorate în negru cu galben, pe când restul corpului este cafeniu.Sticletele este sedentar, iernează în țară, la care se adaugă populațiile de sticleți nordici, dintre care unele iernează în Africa de Nord şi Asia. Se hrănesc cu seminţe de pe tufișuri, scaieţi sau de pe pajiști.

Este una dintre cele mai cunoscute păsări cântătoare, se poate observa foarte des, mai ales iarna, lângă hrănitoare artificiale. Cuibăreşte în scorburi, cuiburi părăsite de ciocănitori, crăpăturile zidurilor, adesea în ţevile gardurilor metalice. Acceptă şi cuiburile artificiale. Pe timpul verii, hrana este formată din insecte, iar în anotimpul rece, din fructe şi seminţe.

Este una dintre cele mai răspândite păsări, întâlnită în orice anotimp şi aproape oriunde. Penajul este negru-lucios cu alb pe umeri şi piept, inconfundabilă datorită cozii foarte lungi. Construieşte un cuib mare, sferic, din rămurele şi spini, cu intrări laterale, întărit pe interior cu lut şi căptuşit cu fire vegetale subţiri. Este pasăre omnivoră, mănâncă aproape orice, de la fructe până la alimente abandonate, adesea devastează cuibul altor păsări.

 

Corpul lui este acoperit de un penaj întunecat, la exemplarele adulte se pot observa puncte albe, bine vizibile. La noi vine destul de timpuriu, iar în timpul verii îl putem vedea în stoluri mari, gălăgioase, în căutare de hrană (insecte, omizi, dar şi fructe, struguri).

 

Este o specie foarte larg răspândită. S-a obişnuit foarte mult cu apropierea omului. Este o pasăre bună zburătoare. Se hrăneşte cu seminţe, uneori cu produse din panificaţie (pâine), în aşezările umane. În hrana lui poate apărea şi mici pietricele, nisip, cărbune, viermisori şi plante. Este vânat şi constituie hrana pentru câini domestici, pisici, păsări de dimensiuni medii şi mari (ciori, uliu). Este o specie foarte reproductivă.

 

Pasăre mică, pufoasă, cu coadă lungă, caracteristică. Construieşte unul dintre cele mai spectaculoase cuiburi, de formă oval-rotundă, împletit din fire de păianjen, muşchi şi licheni. Poate fi des observat hoinărind prin parcurile cu vegetaţie deasă şi subarboret, mereu agitat, în căutare de hrană (insecte, pupă, larve).

 

Este tărcată, alb cu negru, sub coadă, are culoarea roşie, ciocul dur şi albăstrui, cu muchii longitudinale, ascuțit la capăt, picioarele cenuşii-negricioase. Masculul are ceafa roşie. Este întâlnită în regiuni împădurite, de la şes până în pădurile de conifere, şi îşi face cuibul în scorburi de copaci. Este frecvent întâlnită în parcurile oraşelor şi pe terenuri de cultură cu arbori izolaţi. Se hrăneşte cu viermi, râme, insecte.

 

Este o pasăre de talie mică, frumoasă. Are corpul acoperit cu un penaj de culoare galbenă, pe părţile inferioare, şi o dungă îngustă şi întunecată, pe centrul abdomenului, aripile albastre şi faţa albă, crestetul capului albastru şi ochii prevăzuţi cu o bandă orizontală, neagră, subţire. In timpul verii se hrăneşte îndeosebi cu nevertebrate, iar iarna, când insectele sunt rare, schimbă această hrană cu seminţele.

 

Este a specie de pasăre foarte comună. Are penajul cenuşiu-brun pe spate şi pe pântece, cu o dungă neagră pe gât. Se hrăneşte în special cu seminţe , mai rar cu melci, râme. Cuibăreşte numai în localităţi sau în apropiere de acestea, iar puii pot fi deseori răpiţi de stăncuţă şi coţofană.

 

Masculul şi femela diferă destul de mult, primul fiind mai colorat. Masculul are culoarea cenuşiu- întunecat, cu o pată albicioasă pe aripi, iar femela este maronie; amândoi au coada roşcată şi obiceiul de a o face să vibreze la aşezare. La noi, această pasăre este oaspete de vară, putând fi observată din martie până în septembrie-octombrie.

 

Trăieşte în păduri de brad. Cuibăreşte de obicei în scorburi. Este o pasăre mică, care poate fi observată mai ales în timpul verii. Consumă în primul rând insecte şi omizi, iar iarna, seminţe şi fructe.

 

Trăieşte în păduri de conifere, în parcuri şi grădini, apărând mai ales la sfârşitul toamnei sau iarna, când formează grupuri mai mari. Cuibul – format din crenguţe, lipit cu lut şi fire vegetale – este amplasat în tufişurile dese din liziera pădurilor sau pe marginea drumurilor. Are obiceiul de a cuibări în grup. Consumă insecte dar şi fructe. seminţe.

 

Este o pasăre comună, obişnuită în majoritate parcurilor din oraşe. Ciuguleşte în special hrană de origine animală, dar, în funcție de anotimp, consumă şi unele fructe și semințe.Masculul are culoarea neagră, ciocul galben și ochelari (inel în jurul ochilor) portocalii. Femela este puţin mai deschisă la culoare.

 

Cinteza prezintă un dimorfism sexual accentuat, masculul având culoare cărămizie. Gușa, pieptul și părțile laterale ale capului, târtița și restul capului sunt cenușii, iar pe spate este cafenie. Femela are penajul de culoare cafenie, cu nuanțe cenușii. Cuibul este construit în mare parte de femelă, din rădăcini de plante, scoarță de copac, mușchi și paie. Cintezele se hrănesc cu fructe de pădure, semințe, insecte și larvele acestora.

 

În timpul iernii, se poate observa mai uşor, iar în zonele populate de oameni putem admira această pasăre în mai multe exemplare. Trăieşte în pâlcuri de păduri, câmp deschis, zone mlăştinoase, parcuri, livezi, dumbrăvi. În pâlcurile de păduri, cuibăreşte folosind cuiburile vechi ale altor păsări, ciori, coţofene, sau pe cele de veveriţă. Cuibăreşte rar pe pământ, la baza trunchiurilor sau în iarba înaltă. 

 

Este o specie larg răspândită, putând fi observată pe câmpii, la marginea pădurilor, în parcuri, oraşe, lângă rampe de gunoi. Are capul, gâtul și coada negre, restul fiind cenuşiu,. Ca și alte corvide este omnivoră și oportunistă. Iarna, în unele zone, poate apărea în grupuri mari.

 

Este acrobatul pomilor, aleargă în susul şi în josul lor cu dibăcie, ţinându-se de scoarţă, fără nici o rezervă. Este familiar pădurilor de amestec, dar mai ales celor cu frunze căzătoare. Are partea superioară a corpului cenuşie-albăstruie, bărbia albă iar flancurile şi abdomenul de culoare brun-roşcat spre ocru. Coada este scurtă, ciocul lung iar o bandă neagră îi traversează ochii. Cuibăreşte în scorburile copacilor a căror intrare o micşorează cu lut, pe măsura corpului său. Se hrăneşte cu insecte, larvele şi ouăle acestora, dar şi cu fructe sau seminţe pe care le fixează în diverse crăpături, pentru a le sparge cu ciocul.

 

Penajul este cenuşiu-închis, capul negru. Consumă larve, insecte, resturi de cadavre, dar şi hrană vegetală. Are cuibul în scorburi şi pereţi de stâncă, dar unele cuibăresc în construcţii, coşuri, ornamentaţii, crăpături de ziduri, clopotniţe etc.

 

Trăieşte în pădurile şi crângurile joase, în general umede, urcând pe văile râurilor de munte cam până în zona pădurilor de amestec. Masculul şi femela sunt de aceeaşi culoare. Corpul este cenuşiu cu aripile şi coada la fel în timp ce capul şi bărbia sunt de un negru-lucios.